Tag Archives: psihologie

Despre vaccinuri – Prof. Dr. Pavel Chirila

Recunosc ca mult timp, vaccinurile (impreuna cu medicamentele in general si antibioticele in special) au reprezentat pentru mine un miracol. Erau solutia pentru multe probleme si erau poate sansa de viata in multe boli. Din pacate (sau poate din fericire pentru mai tarziu), cand avea Alexandra 2 ani jumate am trecut prin niste experiente destul de traumatizante si pentru ea si pentru noi, ca sa aflam  adevarul despre aceste lucruri. O banala raceala a evoluat pe rand in rinita, laringita, otita, pneumonie, otita cu complicatii si din nou pneumonie desi era “sub tratament”. In 6 luni a luat doua ture de antibiotic, a facut aerosoli cu adrenalina, iar finalul halucinant trebuia sa fie un antibiotic pentru adulti, urmat de doua doze de vaccin Prevenar, “ca sa fim siguri” (?!). A fost un moment de cotitura, in care a trebui sa luam o decizie foarte grea, avand in vedere ca Alexandra aproape nu mai auzea, ii curgea sange din ureche si facea febra aproape in continuu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am luat decizia care trebuia, am renuntat la medicina alopata si ne-am indreptat spre homeopatie. In doua saptamani, Alexandra s-a facut bine doar cu granule homeopate, tincturi si ceaiuri. A fost un miracol faptul ca s-a vindecat atat de repede si asa de usor? Nu cred. Miracolul a fost ca ne-am trezit si am vazut ce e bine pentru copilul nostru.

In timp ce cautam informatii care sa ne ajute sa luam o decizie, am gasit un interviu foarte interesant, dar care m-a debusolat rau.  Desi sunt convisa de adevarurile din el, ca de altfel de tot ceea ce se spune “de rau” despre vaccinuri, inca mi-e greu sa renunt la cele obligatorii (dar lucrez la asta).

Interviul este preluat de pe blogul Cristelei Georgescu (aici link), un blog pe care il citesc cu mare placere si unde am descoperit noi lucruri la care sa reflectez (de ex: ‘”copiii vegetarieni”).

1.    Domnule doctor, care este la ora actuala in Romania schema de vaccinare pentru un copil?

Până la 3 ani, schema de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii, cuprinde 26 de vaccinuri (incluzând şi rapelurile); chiar dacă nu sunt 26 de inoculări se ajunge la aceasta cifră datrită polivaccinurilor (De ex: Infarix conţine 6 tulpini).


2.    Ce inseamna schema obligatorie si cate vaccinuri cuprinde ea? Dar cea optionala?
Noţiunea de obligatoriu şi opţional este falsă. Nici o vaccinare în Europa nu este obligatorie. Zic medicii de familie că este obligatorie, dar, legal, nu este. Reglementarea românească prevede obligativitatea medicului de a vaccina copilul dacă părinţii cer lucrul acesta şi dacă nu există contraindicaţii.

3.    De cand si cum s-a ajuns la un numar atat de mare de vaccinuri?
În urmă cu 30-40 de ani exista o schemă minimală de vaccinuri. Pe măsură ce laboratoarele au preparat noi vaccinuri, medicii (la indicaţia Ministerului Sănătăţii) le-au prezentat ca „benefice”, „necesare” şi „obligatorii”.

4.    Cand, cine si cum au fost facute aceste scheme? Care sunt legile care le reglementeaza? Cum pot fi ele modificate?
Ministerul Sănătăţii şi organismele afiliate (epidemiologie, comisii superioare de vaccinologie, programe de prevenţie, etc.) sunt cei care prezintă şi recomandă vaccinurile medicilor de familie. Legea este bună: vaccinările nu sunt obligatorii (în baza Cartei drepturilor omului, în baza Cartei drepturilor  pacientului, a dreptului la liberă decizie, etc).

5.    In  Romania, fata de alte tari (de ex. Austria, unde planul de vaccinare are doar statut de recomandare) planul de vaccinare obligatorie este o conditie pentru a putea fi inscris la gradinita, scoala, activitati colective. De ce nu avem dreptul la optiune? 
Decizia de a nu înscrie un copil la şcoală sau grădiniţă pentru că nu e vaccinat este un alt abuz, de data aceasta al directorilor de şcoală şi grădiniţă; în special ale celor de stat (pentru că salariaţii statului nu au libertatea de gândire şi decizie a celor privaţi). Nu există nici o reglementare a Ministerului Educaţiei sau a Ministerului Sănătaţii care să condiţioneze înscrierea la şcoală (drept elementar şi constituşional al oricărui cetăţean) de vaccinările făcute. În realitate avem dreptul la opţiune. Dacă s-ar merge în justiţie părinţii ar câştiga întotdeauna.

6.    Care ar fi solutia ca totusi copilul sa urmeze un parcurs normal social, daca nu este vaccinat?
Societatea civilă are două soluţii:
-să reacţioneze şi să impună legea;
-să-şi înfiinţeze şcoli private care sânt dispuse să respecte legea copiilor.

7.    Care ar fi solutiile alternative vaccinurilor? Sunt aceste solutii recunoscute si acceptate?
Majoritatea copiilor se nasc sănătoşi. Părinţii şi corpul medical trebuie să depună eforturi maxime pentru ca oameni să nu-şi piardă sănătatea pe parcurs. Aceasta este adevărata profilaxie (nu cea cu substanţe farmacologic active). Dacă copilul are un stil de viaţă corect, adică alimentaţie cu proteine de calitate fără aditivi, cure de aer curat, somn bun eficient, evitarea marilor aglomeraţii, a aerului poluat, a încăperilor igrasioase, a antibioticelor şi altor medicamente immunosupresive, atunci imunitatea copilului rămâne constant bună şi nu e nevoie de medicamente sau vaccinuri. Remediile homeo şi fitoterapice nu sânt similare vacciurilor dar sânt eficiente în creşterea imunităţii prin alte mecanisme de acţiune. Faptul că nu sunt recunoascute şi acceptate de întreg corpul medical nu trebuie să ne demobilizeze; explicaţia este una singură: metodele nu sunt predate în facultatea de medicină şi sunt întotdeauna la concurenţă cu medicamentele chimice.

8.    Ce risca medical un parinte care refuza sa urmeze schema de vaccinare?
Pentru a vă răspunde la această întrebare vă dau un singur exemplu: România este cea mai vaccinată ţară contra tuberculozei şi de ani de zile este prima din coada Europei la incidenţa şi prevalenţa tuberculozei. Ţările nordice nu şi-au vacciant niciodată şi nu işi vaccinează populaţia împotiva tubercuozei. Şi nu au nici un caz de tuberculoză sau au o incidenţă foarte mică.

9.    Ar trebui sa ne vaccinam pe sistemul preventie (pentru toate posibilele boli, afectiuni, riscuri) sau doar pentru acelea pentru care nu exista tratament?
Principiul vaccinării nu funcţionează la toate bolile infecţioase. Din păcate ceea ce se observă in vitro nu este identic cu ceea ce se petrece „in vivo”, de aceea sânt atât de multe insuccese ale vaccinurilor.

10.    Prezinta vaccinurile si riscuri? Care sunt acelea si in ce situatii? Este adevarat ca pot provoaca o boala pe care, teoretic, ar trebui sa o previna? Este adevarat  ca pot cauza alte boli in afara celor pe care trebuie sa le previna? Putem concluziona ca vaccinurile tind in general sa compromita sistemul imunitar?
Vaccinurile au riscuri menţionate în prospect şi în studiile făcute chiar de fabrica producătoare: reacţii alergice locale, reacţii alergice sistemice, epuizarea mecanismelor de apărare datorită abuzului de vaccinuri, boală autoimună inclusiv datorită conservanţilor, efecte mutante asupra tulpinilor microbiene sau virale respective, etc.

11.    Care este legislatia europeana in materie de vaccinare? Dati-ne va rugam exemple din alte tari membre UE?
Legislaţia europeană este identică cu a noastră: nici un vaccin nu este obligatoriu, este doar opţional (adică se face la cerere).

12.    Credeti ca vaccinarea a devenit de de fapt „o afacere” bazata pe teama indusa si lipsa de informare?
Exact. Aţi anticipat răspunsul.

13.    Unde se pot informa parintii in mod complet si eficient despre tematica vaccinarii?
Pentru specialişti – în studiile de specialitate, pentru publicul larg – pe site-urile dedicate vaccinurilor. Este suficient să acceseze cuvântul cheie „vaccin” sau „vaccinare” sau „vaccinuri”.

Advertisements

Leave a comment

Filed under 3 Sanatate

Despre educatie – Alfred Adler

“Adlerian” este un termen umbrelă care cuprinde o diversitate de abordări psihologice şi psihoterapeutice care derivă din ideile lui Alfred Adler.

Alfred Adler a fost un avocat timpuriu al psihologiei prevenirii şi al formării părinţilor, profesorilor, asistenţilor sociali ş.a.m.d. în abordarea democratică, care să permită copilului să-şi exercite puterea prin luarea unor decizii (raţionale), în timp ce cooperează cu alţii. Adler a fost un om foarte pragmatic şi a crezut că oamenii neinstruiţi pot face uz de insight-urile psihologiei. Şcoala lui Adler, cunoscută ca „psihologie individuală” face referinţă la termenul latin „individuus”- insemnand indivizibilitate, un termen propus pentru a sublinia holismul fiinţei.

Adler a anticipat dictonul lui Erich Fromm conform căruia iubirea de sine şi iubirea de celălalt apar împreună şi se susţin una pe cealaltă. Deşi a vindeca oamenii bolnavi era foarte important pentru el, principala preocupare a lui Adler a reprezentat-o educaţia şi reeducarea indivizilor. Ştia că astfel va fi capabil să influenţeze societatea in valorile sale.

Adler a privit educaţia ca pe un mod de a-i ajuta pe oameni să trăiască împreună ca egali, fiecare cu grijă pentru bunăstarea celuilalt. El a subliniat importanţa incurajării, a motivaţiei şi a stimei de sine.

Adler a ajuns la concluzia că multe din problemele familiei sunt rezultatul direct al slabelor relaţii din cadrul acesteia. Pe măsură ce societatea a inceput să treacă de la modelul autocratic la cel democratic, relaţiile dintre părinţi şi copii au fost afectate.

In timp ce lucra cu pacienţii Adler şi-a dat seama că multe din problemele acestora erau rezultatul a ceea ce li se întâmplase în copilărie, deseori din cauză că părinţii lor nu fuseseră pregătiţi pentru sarcina de a susţine o familie. Noua structură a societăţii, mult mai democratică, necesită metode mai potrivite şi mai eficiente de creştere a copiilor.

De asemenea, Adler a observat că nu doar părinţii au probleme cu copiii dar şi profesorii sunt în dificultate în faţa comportamentului tot mai dificil al copiilor. Adler a realizat că aceste probleme din familie şi de la şcoală sunt interrelaţionate.

În loc să se concentreze pe cazuri individuale, Adler a conceput ideea de a înfiinţa Clinici de Ghidare a Copilului, care să faciliteze accesul psihologilor la mai mulţi părinţi, profesori şi viitori părinţi. El a invitat părinţii să participe la intruniri şi să-şi impărtăşească propriile experienţe, succese şi dezamăgiri. Clinicile de ghidare a copilului au fost extrem de populare in Austria dar au fost inchise de fascişti in 1934.

Principii Adleriene:

۞ Mult mai importantă decat inclinaţia innăscută, decat experienţa obiectivă şi decat mediul, este evaluarea subiectivă a acestora. In plus, această evaluare stă intr-o anumită, deseori stranie, relaţie cu realitatea.

۞ O mană dreaptă neindemanatică nu poate fi antrenată să devină indeminatică doar cazand pe ganduri, dorindu-ne să fie mai puţin stangace sau evitand stangăcia. Ea poate deveni indemanatică doar prin exersarea unor achiziţii practice iar stimulentul spre success trebuie să fie resimţit mult mai profund decat descurajarea provocată de stangăcia de pană acum.

۞ Semnificaţiile nu sunt determinate de situaţii, dar noi ne determinăm pe noi inşine prin semnificaţiile pe care le dăm situaţiilor.

۞ Noi nu putem spune că dacă un copil este prost hrănit el va deveni criminal. Noi trebuie să vedem ce concluzie a tras copilul.

۞ Putem inţelege fiecare fenomen al vieţii ca şi cum trecutul, prezentul şi viitorul impreună cu o idee supraordonată, directoare, sunt prezenţi in el, in urme.

۞ Atunci cand ştim scopul unei persoane, ştim aproximativ ce va urma.

۞ Un copil care a fost răsfăţat preia toate formele de expresie corespunzătoare, cu toate dezavantajele lor. Pe măsură ce copilul creşte, el devine conştient de nenorocirea (adversitatea) spre care se indreaptă. Dacă un astfel de copil ar intreba care este cauza acestui fapt, oricine ar răspunde că mama. Şi noi am fi tentaţi să fim de acord şi să o blamăm pe mamă. Dar acest argument cade atunci cand copilul işi schimbă comportamentul din proprie iniţiativă sau cu ajutor din afară, şi nu mai face aceleaşi greşeli.

۞ Orice cură terapeutică, şi mai mult chiar, orice incercare incomodă de a-i arăta pacientului adevărul, il smulge pe acesta din leagănul de a fi liber de responsabilitate şi de aceea trebuie să se ţină seama de cea mai vehementă rezistenţă din partea acestuia.

۞ Fiecare individ acţionează şi suferă in acord cu teleologia sa particulară, care are intreaga inevitabilitate a destinului, atata vreme cat el nu o inţelege.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Despre sanatate, boala, si vindecare dintr-o perspectiva spirituala

 

Toate bolile poarta in ele germenele vindecarii.

Fiinta umana este un tot indisociabil, este o unitate trup-suflet-spirit. Pentru intelepti, omul nu este numai corpul fizic, ci si un corp energetic, un corp emotional, un corp mental si un spirit.

Mult timp, medicina alopata a privit corpul omenesc doar ca pe un mecanism, ale carui piese se uzeaza si trebuie reparate sau inlocuite in masura in care este posibil. Acum si medicii au inceput 0sa inteleaga ca sanatatea trupului este determinata in mare masura de procesele mentale, de starile noastre sufletesti,de ceea ce credem despre viata si mai ales despre noi insine, atat la nivel constient, cat si subconstient.

Medicina accepta la aceasta ora faptul ca toate bolile au cauze psiho-somatice. Acest lucru reprezinta o schimbare fundamentala. Inainte, doctorul era expertul si vindecatorul, iar pacientul era un receptor pasiv, care spera ca medicul are raspuns la toate. Acum insa, incetul cu incetul, este recunoscut faptul ca atitudinea pacientului in fata bolii este de o importanta cruciala.

Niciodata boala nu apare din senin, intotdeauna ea este precedata de nenumarate semnale subtile, sincronicitati – asa-zise coincidente, care sa ne faca sa intelegem ca nu suntem armoniosi, ca mergem pe un drum gresit, dar de obicei noi le neglijam, ramanand orbi fata de aceste avertizari. Daca aceasta stare persista, intervine boala care este tot un semnal, dar de data aceasta mult mai c1ar, mai explicit, pe care nu mai putem sa-l ignoram cu atata usurinta.

A “asculta” boala, ca si cum ar fi un limbaj, un semnal al organismului catre noi, pentru a intelege cauzele ei, este o modalitate de autocunoastere, de comunicare cu noi insine, in aspectele noastre cele mai profunde si este un prim pas catre vindecare.

Boala este un semnal, semnalul ca ceva anume determina proasta functionare a organismului nostru.

Boala pare un dusman dornic sa ne faca rau, dar daca ajungem sa intelegem ce a cauzat-o, se poate transforma intr-un element transformator pentru viata noastra. Ea ne ofera marea sansa de a afla mai multe despre cine si despre cum suntem.

Daca intelegem mesajul spiritual al bolii, atunci ea va pleca singura, pentru ca ea nu a venit ca sa ne faca rau, ci ca un prieten care vrea sa ne spuna ca trebuie sa ne transformam, ca am stagnat in evolutia noastra spirituala, ca nu dorim sa ne ascultam vocea interioara si ca exista posibilitatea de a ne rata scopul existentei acesteia.

Boala este un semn de dezechilibru, semnalizeaza dezordinea care apare in universul nostru launtric. Aceasta dezordine generatoare de suferinte se naste din tendintele si obiceiurile’ noastre rele, din dorintele noastre nenumarate legate de aceasta lume, care ne indeparteaza de influenta binefacatoare a sufletului. De regula boala apare atunci cand dorintele noastre trupesti ajung sa domine natura noastra spirituaIa.

Desigur, exista agenti patogeni care pot da nastere unei tulburari in organism, dar numai cand mediul este prielnic, adica sistemul imunitar respectiv este slab, si exista o ambianta sufleteasca propice.

Instalarea bolii este rezultatul scaderii frecventei de vibratie a corpului energetic. Cand frecventa de vibratie scade sub un anumit nivel acesta este semnalul pentru microbi, virusi, bacterii si ciuperci ca este momentul sa se apuce sa descompuna aceste tesuturi in universul fizic, aceasta este treaba lor. Este semnalul ca acele tesuturi nu mai sunt vii si trebuie distruse.

Orice durere, suferinta, boala reprezintii o experienta pe care o meritam, datoritii greselilor pe care le-am facut si le mai facem. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu nu ne pedepseste,ca tot ceea ce traim este o consecinta a propriilor noastre actiuni anterioare.

Boala, desi pare greu de crezut, poate fi un mare ajutor. Ea este, din punct de vedere spiritual, pentru persoana respectiva ultima solutie de armonizare. Inteleptii spun ca Dumnezeu nu permite sa se produca nici un asa-zis rau, fara ca sa scoata din el un bine de doua ori mai mare. Depinde de atitudinea noastra mentala daca ne descurajam, devenim si mai nefericiti si consideram boala o nenorocire, sau daca privim lucrurile dintr-o perspectiva inteleapta, intelegand ca este o atentionare, ca boala ne arata unde gresim.

Boala poate fi un instrument care sa ne conduca catre o trezire spirituala. Adeseori bolile si suferintele ne purifica fiinta, ne trezesc sensibilitatea, ne fac receptivi fata de anumpite aspecte ale realitatii,pe care inainte nici macar nu le bagam in seama, datorita orgoliului si a obtuzitatii noastre.

Medicina alopata, necrezand in existenta lumii spirituale, urmareste sa trateze efectele bolilor si nu cauzele reale, profunde ale acestora, urmarind in mare parte doar alinarea durerilor care, de cele mai multe ori, nu este durabila. Ea nu elimina cauza primara a bolilor. Adevarata cauza a bolilor se afla la nivelul mintii si nu la nivelul trupului. Multi stim din proprie experienta cat de dezastruoasa poate fi o atitudine mentala gresita, sau invers cat de benefica si regeneranta poate fi asupra organismului o atitudine pozitiva.

Cauzele bolilor le putem clasifica in cauze mentale, psihice sifizice. Cauzele invizibile ale  bolilor, cele psihice si cele mentale, sunt numite generic cauze spirituale (plecand de la distinctia fizic-nonfizic, vizibil- invizibil, material-spiritual).

Cauzele mentale tin de existenta unui mod gresit de a gandi, de prezenta unor idei fixe, a unor obsesii, care ne fac sa gandim in mod negativ, pesimist. Degeaba yom trata cu edicamente o boala care isi are originea in planul mental.

Cel mai bun medicament este sa-l facem pe pacient sa inteleaga mecanismele imbolnavirii si vindecarii. Cand va intelege acest lucru, prin programare mental pozitiva el se va putea vindeca singur.

Cauzele psihice vizeaza o gresita perceptie, abordare si atitudine in plan sentimental. Tin de existenta unor sentimente si emotii negative, cum ar fi tristetea, sentimentele de nefericire, de ura, de mahnire, etc.

Cauzele fizice sunt cauze usor detectabile si vizeaza un gresit tratament aplicat organismului in ceea ce priveste respiratia, alimentatia,sau “programul” sau, cum ar fi lipsa de odihna, munca fizica in exces, alcoolul sau conditii neprielnice organismului nostru, de exemplu, a-l tine excesiv in frig, etc.

Daca bolnavul intelege cauza reala a bolii sale, a problemelor lui si doreste imbunatatirea starii sale, nu are altceva de facut decat de inlaturat cauza, ceea ce s-ar traduce printr-o schimbare generala de atitudine, cu efect rapid si uneori miraculos.

 


Leave a comment

Filed under 3 Sanatate

Parintii buni – Parintii inteligenti

 

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă;

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimenteaza personalitatea;

Părinţii buni corectează greşelile,părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească;

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze,părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;

Părinţii buni vorbesc,părinţii inteligenţi dialogheazăca nişte prieteni;

Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare;

Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată;

 

Augusto Cury

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Food matter (Mancarea conteaza) – documentar

 

“Fie ca mâncarea să vă fie medicament şi medicamentul să vă fie mâncare” – Hippocrate. Acesta este mesajul părintelui fondator al medicinei moderne, mesaj care are un ecou puternic în noul şi controversatul documentar Food Matters.

Cu mâncăruri sărăcite nutriţional, aditivi chimici şi cu tendinţa noastră de a ne baza pe medicamente farmaceutice pentru a trata ceea ce este în neregulă cu corpurile noastre prost hrănite, nu este de mirare că societatea se îmbolnăveşte tot mai mult.
Food Matters expune “industria bolii” o afacere de triliarde de dolari la nivel global şi oferă oamenilor câteva soluţii verificabile ştiinţific, pentru a preveni boliile şi a le trata, în mod natural.

“Accesul la informaţii mai bune, determină oamenii în mod
invariabil, să facă alegeri mai bune pentru sănătatea lor …”

Cea mai importantă idee care iese în evidenţă în acest film , este aceea că noi nu numai că ne vătămăm corpurile cu alimente nepotrivite, ci şi că ne putem trata boli cronice cum ar fi şi cancerul în faza terminală, cu ajutorul mâncării, suplimentelor şi produselor de detoxifiere, idee susţinută de mai mulţi experţi în nutriţie şi vindecare pe cale naturală, intervievaţi în acest film.

Unul dintre scopurile acestui film este de a ne ajuta să ne schimbăm modul de a gândi, indus de sistemul de credinţe al medicinii noastre moderne şi al centrelor de sănătate. Intervievaţii punctează faptul că nu toate problemele necesită atenţie medicală majoră, costisitoare şi ne spun multe terapii alternative care pot fi mult mai eficiente, mai economice, mai puţin vătămătoare şi mai puţin invazive decât tratamentele medicale convenţionale. ”

http://fymaaa.blogspot.com

Mancarea conteaza 1

Mancarea conteaza 2

Mancarea conteaza 3

Mancarea conteaza 4

Mancarea conteaza 5

Mancarea conteaza 6

Leave a comment

Filed under 2 Alimentatie

Modului de gândire al unui copil mic

 

1. Gândirea lui este egocentrică. Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai puţin conștient de tot ceea ce se află în afara experienţei lui imediate. Spre exemplu, la început, bebelușii nu sunt conștienţi de faptul că mânuţele și piciorușele lor le aparţin, că fac parte din corpul lor. De asemenea, ei nu realizează că obiectele există, chiar și atunci când ei nu le mai pot vedea. Gândirea egocentrică persist pe parcursul întregii perioade a primei copilării.

2.   Gândirea lui este dominată de percepţii. Copilul mic este foarte mult influenţat de ceea ce vede, aude sau experimentează la un moment dat. Pentru el, „să vadă înseamnă să creadă”. Rareori acordă atenţie schimbărilor subtile dintr-o stare într-alta; mai degrabă el privește lucrurile ca fiind statice, ca rămânând neschimbate. Copiii mici nu-și folosesc experienţele trecute ca bază de raţionament și deducţie. Dacă „văd” ceva întâmplându-se, chiar dacă este posibil să nu mai fi văzut niciodată mai înainte, ei cred că este adevărat.

3.  Gândirea lui merge mai degrabă de la particular la particular, decât de la general la particular. Copilul mic trebuie să crească până va înţelege că evenimentele au o cauză și că situaţiile diferă. El nu înţelege că, atunci când se întâmplă ceva, într-o anumită situaţie, nu înseamnă că totul va decurge la fel în orice altă situaţie.

4.  Gândirea lui este relativ nesociabilă. Pe măsură ce cresc, copiii devin tot mai conștienţi de oamenii din jurul lor. Ei încep să acorde mai multă atenţie la ceea ce spun ceilalţi și la modul în care gândesc. Cu toate acestea, copiii mici care, de obicei, sunt încă foarte egocentrici, acordă foarte puţină atenţie celor din jur. Ei consider că nu trebuie să-și explice părerile în faţa nimănui. Dimpotrivă, ei cred că toţi ceilalţi ar trebui să știe ce gândesc ei cu privire la un lucru și cum au ajuns la o anumită concluzie. Și chiar dacă încearcă să parcurgă încă o dată procesul gândirii, pentru a demonstra altcuiva cum au ajuns la o anumită decizie, lucrul acesta li se pare extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil. Acesta este motivul pentru care întrebarea: „De ce ai făcut așa?” nu are pentru un copil, aproape nici o însemnătate. El poate să răspundă foarte bine cu un sincer: „Nu știu”, cu „Pentru că” sau cu o simplă ridicare din umeri. Este nevoie de mulţi ani de interacţiune cu alţi oameni – discuţii, argumentări, acorduri sau dezacorduri – înainte ca un copil să înveţe regulile de bază, necesare unei gândiri logice.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Teorii ale dezvoltării copilului

Teoria umanistă

Teoria umanistă dezvăluie o viziune globală asupra dezvoltării umane, susţinând că omul este mai mult decât o colecţie de instincte, tendinţe sau condiţionări: fiecare persoană fiind unică şi demnă de respect.

A. Maslow (1908-1970) afirma că fiecare dintre noi are natura lui proprie şi o puternică motivare pentru a-şi exprima aceasta natură. Esenţială pentru om este asigurarea nevoilor bazice ale supravieţuirii – nevoile biologice. Ierarhic urmează nevoile de securitate şi stabilitate, apoi nevoia de dragoste şi apartenenţă, nevoia de stimă (stima de sine-nevoia de succes, de reuşită şi un statut corespunzător posibilităţilor individului). Ultima treaptă a acestei ierarhii o constituie afirmarea şi actualizarea potenţialului persoanei în societate. Armonia dezvoltării este rezultatul satisfacerii tuturor acestor trebuinţe.

C. Rogers afirmă că omul poate ajunge la nivelul cel mai înalt al posibilităţilor sale cu ajutorul persoanelor apropiate (familie, prieteni). Acestea trebuie să ne ofere ajutor necondiţionat. Cu alte cuvinte, ei trebuie să ne iubească şi să ne respecte indiferent de ceea ce facem noi.

 

Teoria cognitivă

J. Piaget (1896-1980) a considerat inteligenţa ca pe o formă de dezvoltare prin interacţiunea cu mediul. Copilul, ca fiinţă activă, acţionează continuu asupra mediului, observând efectul pe care îl are acţiunea sa. Când se gândeşte, copilul efectuează operaţii mintale. Piaget descrie patru stadii de dezvoltare intelectuală, fiecăruia dintre ele corespunzându-i un anumit tip de gândire.

– de la naştere la 2 ani • – stadiul senzorio–motor. Copilul foloseşte simţurile şi abilităţile motorii pentru a înţelege lumea. Aceasta perioadă debutează cu reflexele şi se incheie cu scheme senzorio-motorii. Copilul înţelege că un obiect există chiar dacă nu se mai află permanent în câmpul său vizual. Începe să-şi amintească şi să-şi reprezinte experienţele (reprezentări mintale). În acest stadiu, copilul experimentează lumea prin percepţii imediate şi prin activitate fizică, gândirea fiind dominată de principiul „aici şi acum“.

– de la 2 la 7 ani • – stadiul preoperaţional. Copilul foloseşte gândirea simbolică incluzând achiziţiile din sfera limbajului în activitatea de cunoaştere a lumii înconjurătoare. Gândirea este egocentrică, cunoaşterea se realizează din perspectiva proprie. În perioada preoperaţională, pot fi percepute cel mai clar diferenţele între gândirea copiilor şi gândirea adulţilor.

– de la 7 la 11 ani • – stadiul concret operaţional. Copilul înţelege şi foloseşte operaţiile logice în rezolvarea de probleme. În aceasta perioadă copilul îşi defineşte noţiunea de „număr“, „clasificare“ şi „conservare“. Copiii aflaţi în această perioadă sunt caracterizaţi de o dorinţă extraordinară de a culege informaţii despre lume: deseori ei adună liste considerabile de fapte sau de date despre un subiect de interes.

– după 11 ani • – stadiul formal operaţional. Copilul începe să abstractizeze, să gândească de la real la concret la ceea ce poate fi posibil, ipotetic.

Teoria dezvoltării psihosociale

E. Erikson (1902-1994) a evidenţiat opt stadii în dezvoltarea umană. Fiecare vârstă se confruntă cu propriul set de probleme, căutarea identităţii fiind elementul cheie/ principal. Ne vom referi la câteva dintre acestea:

– Primul stadiu are la bază conflictul • încredere versus neîncredere (de la naştere până la aproximativ un an): copilul trebuie să-şi stabilească atitudinea de bază faţă de lumea din jurul său. Dacă în acest stadiu beneficiază de satisfacţie şi confort, acest lucru îl va ajuta să-şi dezvolte o atitudine mai încrezătoare. Dacă îngrijirile nu sunt consistente, rezultă neîncredere faţă de cei de care depinde copilul, apoi faţă de toţi indivizii.

– Pe măsură ce copilul învaţă să meargă, se confruntă cu alt conflict: • autonomie versus îndoială (între 1 – 3 ani). Potenţialul său fizic şi activarea dorinţei de independenţă, reuşitele sau eşecurile în demersul explorator, îi pot dezvolta încrederea sau dimpotrivă.

-Al treilea stadiu apare pe măsura dezvoltării sociale şi fizice, când copilul se confruntă cu • conflictul iniţiativă versus culpabilitate (între 3 şi 6 ani). Deoarece copilului i se cere să-şi asume din ce în ce mai multă responsabilitate pentru viaţa sa, el fie îşi dezvoltă un puternic simţ de iniţiativă, fie se simte vinovat că nu şi-a îndeplinit corespunzător responsabilităţile.

– Copilul mai mare (între 6 şi 12 ani) se confruntă cu conflictul • competenţă versus inferioritate, pe măsură ce are de înfruntat tot mai multe provocări noi. Copilul poate să se străduiască să le depăşească sau poate să capete un sentiment constant de incapacitate.

– Al cincilea stadiu apare între 12 şi 18 de ani, când trebuie rezolvat conflictul • identificare versus confuzie de rol.

Teoria învăţării socio-culturale şi zona proximei dezvoltări

L.S. Vîgotsky (1896-1934) dezvoltă ca idei cheie:

– caracterul social al învăţării•

zonele dezvoltării•

– zona actualei dezvoltări – spaţiul în care copilul rezolvă independent situaţiile problemă;..

– zona proximei dezvoltări – spaţiul în care copilul ajunge să soluţioneze problema, dar ..numai cu ajutorul adultului.

Teoria inteligenţelor multiple

Conform cu teoriei inteligentelor multiple a lui Howard Gardner (1943), copiii au inteligenţe diferite, inteligenţe multiple, care le influenţează modul de a învăţa. Acestea sunt: inteligenţa lingvistică, inteligenţa logico-matematică, inteligenta spaţială, inteligenţa kinestezică, inteligenţa muzicală, inteligenţa interpersonală, inteligenţa intrapersonală.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie