Category Archives: 4 Religie si spiritualitate

Despre rugaciune – Parintele Arsenie Boca (2)

Daca s-ar putea organiza si la noi in azilurile de copii orfani acea rugaciune colectiva a micilor nevinovati, a ingerilor pamantesti, a celor ce cu siguranta imblanzesc inima lui Dumnezeu. Cate minuni nu s-ar obtine astfel… Asa cum s-a petrecut in Franta, unde oamenii plini de credinta si de mila pentru semenii lor, au organizat astfel de cercuri.

Rugaciunea micilor orfani a facut minuni in tarile unde s-a putut organiza acest lucru. Si simultan cu rugaciunile micilor ingerasi, cei in suferinta au fost indemnati ca la randul lor sa faca rugaciuni eceptionale, ca de exemplu: zilnic sa recite un “Tatal nostru” si de zece ori “Bucura-te Marie”, timp de o luna. Aceasta dupa cum era cazul. Efectele erau miraculoase. Dumnezeu actiona prin fenomene uluitoare si impenetrabile.

Unii au fost sfatuiti sa dea liturghii timp de zece sau mai multe zile, in timp ce micutii azilului sau fecioarele sarace si umile se prosternau in numele lor in fata Maicii Domnului si blandului ei Fiu.

Pentru cei ce-si folosesc averile si bunurile lor in opera de binefacere si niciodata n-au lasat sa plece de la usa lor un sarac nemiluit, pentru acestia, in clipele lor de restriste si suferinte, Dumnezeu nu ramane surd la cererile lor. Pentru cei ce au credinta, Dumnezeu patrunde in viata lor, implinindu-le rugaciunile.

Rugaciunile pentru cei morti au de asemenea o mare valoare. Dupa spusele Sfantului Pavel “Sufletul care traieste prin credinta si care vede in cele mai mici intamplari actiunea lui Dumnezeu asupra sa, acela ne se mai mira cand survin cele mai grele incercari pentru mantuirea lui si a semenilor lui. Ce consolare minunata simte acesta in fundul sufletului sau ranit de suferinta, gandindu-se ca cerul nu l-a lovit decat spre a-l purifica si mai mult si a-l face instrumentul milei divine”.

Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se intampla spre binele nostru, iar noi nu ne dam seama. “Tot raul spre bine”. Cei ce duc o viata retrasa, departe de lume, de agitatiile si ambitiile ei, numai acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor.

Oamenii in general in necazurile lor si in suferinte incep intai spre a incerca fel de fel de metode de rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci incearca si rugaciunea catre Dumnezeu. Ce mare gresala. Prin rugaciune su numai prin rugaciune trebuie sa incepem, ca Dumnezeu este Cel ce da curs evenimentelor si “nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara stirea Lui”.

Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace omenesti sa folosim pentru rezolvarea cererii noastre si care de fapt nu sunt decat accesorii si mijloace secundare.

Important este ca ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii noastre si de aceea, de multe ori Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca noi sa intelegem aceasta. Exista ceva la mijloc, o ambitie, o mandrie, o dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat unui crestin adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si cate taine ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui Dumnezeu. Daca le-am cauta cu inima sincera si lepadati de noi insine, le-am gasi cu siguranta.

Rugaciunile facute pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si miserelor credintei crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile sale. Omul credincios este incapabil sa rastoarne astfel de bariere din inima in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin mijloace omenesti nu se va putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat satisfacerea poftelor sale. Numai Domnul singur poate face o minune cu el si aceasta numai in urma rugaciunii perseverente, umila si plina de incredere. Si in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea sufletului celui pacatos. Jertfa este necesara, numai ea alunga revolta si dreapta furie a lui Dumnezeu fata de cel impietrit si prigonitor.

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate

Despre rugaciune – Parintele Arsenie Boca (1)

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.

A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a ne dărui Lui în întregime.

A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţine Lui.  Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită.

Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?

O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic.

O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.

Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.

De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata rugaciune.

Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala.

Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii.

Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.

Necesitatea rugaciunii

A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu. Ce este omul prin el insusi?

Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni,  este ca o armura ce protejeaza pe cel ce lupta pentru perfectiune, ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii.

Despre eficacitatea rugaciunii

Necesitatea rugaciunii se datoreaza tocmai eficacitatii ei, altfel ea n-ar mai fi necesara.

Rugaciunea este impacarea omului cu Dumnezeu, ea implora mila si sprijinul Lui.

Rugaciunea este un leac care vindeca orice fel de rana, opreste orice lacrima, linisteste orice durere, ea subjuga orice pasiune. Prin rugaciune nemultumirile si resentimentele noastre se potolesc, ingrijorarile dispar, nelinistea si nerabdarea inceteaza, iar evlavia si credinta se mareste.

Ce trebuie sa cerem prin rugaciune?

Oamenii incep intotdeauna prin a cere lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pamantesti si se mira apoi ca nu li se implinesc rugaciunile in care-si exprima dorintele lor. Dar ei nu se gandesc niciodata a cere lui Dumnezeu mantuirea sufletului lor si sa accepte deci orice suferinta, daca aceasta contribuie la mantuirea lor, la readucerea lor pe drumul cel drept. Ei ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu pentru orice si pentru toate, fie durere si boala, fie binefacere si prosperitate si tot ceea ce primesc sa puna in slujba lui.

Sa cerem deci bunurile spirituale, intelepciunea, ca Solomon, harul sfintilor care pastreaza inocenta, inspiratia divina in orice actiune a noastra in timpul milei, caci fara Dumnezeu nimic nu se face.

Sa cerem curajul si taria de a pune capat oricarui obicei prost si vicios.

Sa cerem remuscarea si lacrmile pocaintei, parerea de rau a tot ce am facut contra vointei lui Dumnezeu.

Sa cerem ca Dumnezeu sa inmoaie inimile impietrite si sa ne inspire mijloace ingenioase de a imblanzi pe cei viciosi si corupti.

Sa cerem ca inima noastra sa fie mereu flamanda si insetata de Iisus, de painea cea divina si datatoare de viata si de sangele cel sfintitor.

Sa cerem curatenia, nevinovatia, mila de orice cuvant spurcat. Sa cerem rabdarea si pacea impotriva contrarietatilor. Sa cerem bunatatea si blandetea, amabilitatea si ingaduinta fata de cei ce ne provoaca.

Sa cerem o viata lunga, nu pentru a ne inmulti greselile, ci pentru a lucra si a adauga inzecit talantii incredintati de Dumnezeu fiecarui om la crearea lui.

Sa cerem stiinta, nu pentru a ne ingamfa cu ea si a ne socoti superiori altora, ci pentru a descoperi adevarata lumina si pentu a o impartasi si altora, pentru binele tuturor.

Sa cerem prieteni adevarati, care constituie cea de a doua jumatate a noastra. Ei ne completeaza atunci cand sunt sinceri, credinciosi iar nu lingusitori, exploatatori ai pasiunilor noastre.

Sa cerem copii. Ei sunt binecuvantarea familiilor si comoara parintilor, dar ei trebuie sa fie mai mult copii lui Dumnezeu decat ai parintilor.

Sa ne rugam pentru altii. Este o datorie impusa din mila crestina. Aceasta rugaciune este cea mai placuta lui Dumnezeu, ea este lipsita de interes propriu, constituie deci o lepadare de sine o mortificare. Aceasta rugaciune constituie unirea intre suflete, pacea si armonia pe pamant.

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate

Puterea subconstientului

Deşi nu pare evident, mintea este alcătuită din două părţi distincte. Linia de demarcaţie dintre ele este binecunoscută tuturor filozofilor din zilele noastre, cele două aspecte ale mentalului fiind fundamental diferite, căci domeniile lor de acţiune sunt distincte. În mod obişnuit ele sunt numite: mentalul obiectiv şi mentalul subiectiv, adică mentalul conştient şi cel subconştient, spiritul treaz şi cel care doarme, eul de suprafaţă şi eul profund, mentalul ce supraveghează acţiunile voluntare şi cel ce supraveghează acţiunile involuntare, masculinul şi femininul. Pentru a desemna acest caracter dual al minţii se folosesc în termenii: conştient şi subconştient.

Atît timp cît gîndim în mod corect şi înţelegem acest mecanism, dacă gîndurile depozitate mereu în subconştient sunt constructive, armonioase şi paşnice, puterea lui colosală ne va răspunde şi va creea numai stări armonioase, precum şi o tovărăşie agreabilă şi favorabilă din toate punctele de vedere.

Privind în jurul nostru putem remarca uşor că majoritate oamenilor trăieşte în lumea exterioară; doar cei cu adevărat iluminaţi se preocupă intens de descoperirea formidabilelor lumi subtile şi spirituale din interiorul lor.

Lumea interioară este formată din chiar gîndurile, sentimentele şi imaginile mentale care creează lumea exterioară. Cred cu tarie ca singura şi adevărata putere creatoare este lumea din noi şi orice fenomen cu care ne confruntăm în exterior este de fapt creeat chiar de noi înşine în mod conştient sau inconştient, în universul interior.

Prin cunoaşterea interacţiunii ce are loc între conştient şi subconştient, ne putem transforma întreaga viaţă. Pentru a schimba condiţiile exterioare, trebuie să acţionam asupra cauzei care le-a produs. Multi dintre noi  încearcă să modifice circumstanţele şi situaţiile cu care se confruntă doar prin acţiuni directe şi superficiale asupra lor. Doar ca, pentru a suprima neînţelegerile, dezordinea, sărăcia sau neputinţa,   trebuie înlăturată chiar cauza lor şi această cauză rezidă tocmai în felul în care gîndim.

1. Adevărata bogăţie se află in propria fiinţă. Acolo trebuie să căutam implinirea celor mai arzătoare dorinţe.

2. Marele secret al tuturor geniilor din toate epocile este capacitatea extraordinară de a intra in contact cu puterile subconştientului lor şi de a le folosi corespunzător.

3. Subconştientul cunoaşte rezolvarea oricărei probleme.

4. Subconştientul este creatorul corpului nostru şi ii stă in putere să vindece orice boală.

5. Orice gind constituie o cauză şi orice situaţie reprezintă un efect.

6. Afirmaţi mereu: “Imi stă in puteri să fac orice datorită subconştientului meu.” Nu spuneţi niciodată: “Mi-e imposibil” sau “Nu am mijloace să…” subconştientul va prelua aceste sugestii şi va face astfel incit să nu aveţi banii sau să nu puteţi face ce v-aţi propus.

7. Legea ce stă la baza intregii manifestări este legea credinţei. Credinţa este gindul permanent intreţinut in mod conştient.

8. Schimbaţi-vă radical, in sens benefic, modul de a gindi; numai in acest fel se poate influenţa pozitiv destinul.

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate

Deochiul, superstitie sau realitate?

Considerat de multi o simpla superstitie, motivul principal fiind imposibilitatea definirii lui precise, deochiul exista si se manifesta la om si animal in diverse forme.

Unii cred ca este un “furt de energie” provocat de privirea admirativa / invidioasa a unei persoane ce are puteri magice, in timp ce altii cred ca este o vorba ce vatama om, copil sau animal si care se spune fara voia celui deochiat.

Simptomele deochiului

Primul semn ca o persoana este deochiata consta in dureri puternice de cap, urmate de cascat, desi persoana respectiva nu este obosita. Dar mai exista si alte simptome precum: tiuitul in urechi, urmat de febra puternica, stari de voma, transpiratii sau hemoragii nazale. Desi dupa logica lui Lazarev ar trebui sa se deoache doar oamenii, practica a demonstrat ca se pot deochia si plantele, animalele, vitele, culturile sau recoltele. Daca nu se trateaza prin rugaciune sau descantec omul sau animalul, se imbolnaveste si moare; pamantul, se crapa; iar sticla, plesneste.

Cum sa ne ferim de deochi ?

Calea cea mai simpla pentru a feri pe cineva de deochi este sa-l scuipam de trei ori, zicand: “Ptiu, ptiu sa nu-i fie de deochi.” Copii mici (in special nou-nascutii) sunt cei mai expusi deochiului, de aceea exista mai multe reguli pe care parintii trebuie sa le respecte, si anume:

Copiii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, fiindca se pot deochea singuri.

Pentru a fi ferit de deochi, nou nascutul trebuie cantarit inainte de a face prima baie. Insa nimeni nu trebuie sa stie acest lucru si nici sa afle greutatea.

Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa amestecat cu putin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, facut in mijlocul fruntii, sau la incheietura sprincenelor, il poate face doar mama copilului.

Aurul este iarasi un bun aparator contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat la gat, la ureche ori la mana poate atrage energia rea din privirea vatamatoare.

Un sfat din popor spune ca pentru a nu fi deochiati este bine sa purtam ceva rosu sau ceva pe dos.

Tot impotriva deochiului anumite popoare poarta diverse talismane considerate adevarate remedii. Un talisman de mare efect impotriva deochiului, chiar daca este mai greu de realizat, este cel facut din 2, 4, sau 6 coarne de radasca uscate si prinse fie direct la gat, pe un snurulet, fie puse intr-un saculet de pinza.

 

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate

Despre Sfintele Taine

Faptul ca se vorbeste adesea despre “Cele Sapte Taine” (botezul, mirungerea, pocainta, cuminecatura, preotia, cununia si maslul), ne-ar putea face sa credem ca exista numai sapte taine.

In realitate exista mult mai multe taine, cum ar fi: sfintirea bisericilor, a apei, a icoanelor, a painii, etc., dar dintre toate se remarca primele sapte pe care le-am enumerat mai sus.

Este de asemenea necesar sa stim ca Botezul si Euharistia, sunt taine instituite de insusi Mantuitorul nostru, si de aceea sunt considerate ca fiind cele mai importante si se numesc Taine Evanghelice.

Cine poate savarsi tainele?
In conformitate cu principiului “sacerdotiului universal”, prin care se afirma ca atat clerul cat si laicii sunt preoti, taina Botezului poate fi administrata si de un laic, in lipsa unui preot hirotonit.
In zilele noastre, Euharistia este savarsita de preotii hirotoniti, dar se stie ca in cadrul crestinismului popular, care pe teritoriul Romaniei a durat cel putin pana in secolul XIV, daca nu si mai tarziu, laicii alegeau dintre ei insisi tot pe un laic, care devenea preot si savarsea Euharistia si celelalte indatoriri sacerdotale (vezi N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti).

Celelalte taine insa, au fost introduse mult mai tarziu, de catre ierarhia bisericeasca.
Abia in secolul XII, catolicismul a dogmatizat “Cele Sapte Taine”, iar Ortodoxia a facut acelasi lucru ceva mai tarziu; in consecinta, toate celelalte taine se savarsesc numai de preotii hirotoniti.

Ar fi incorect sa intelegem ca numai Botezul si Euharistia sunt taine bazate pe Sfanta Scriptura; celelalte taine sunt de asemenea intemeiate pe cuvintele Scripturii si in mod direct sau indirect, pe cuvintele Mantuitorului, dar ele n-au fost stabilite de Biserica decat putin cate putin, iar unele dintre ele (casatoria, hirotonia, maslul) nu se administreaza in mod obligatoriu tuturor membrilor Bisericii.

Se poate spune ca ansamblul tainelor sfinteste viata omului si ii confera posibilitatea de a dobandi harul in plenitudine.
Intrucat fiecare taina detine o putere proprie, vom descrie succint pe fiecare dintre ele.

1. Botezul reprezinta o nastere spirituala. Imbracandu-se in Hristos, omul natural moare si un nou om se naste.
Este castigarea puterii mantuitoare a operei de rascumparare a lui Hristos.
Forma botezului este o intreita scufundare in numele Sfintei Treimi. Orice botez crestin conferit in numele Sfintei Treimi este valabil si aceasta nu numai in limitele Ortodoxiei, ci si in afara ei.
Ca regula generala, aceia care au fost botezati o data, nu sunt rebotezati (afara de vreo exceptie motivata special).

2. Taina Mirului este administrata in Biserica Ortodoxa imediat dupa botez.
Desi aceasta taina se savarseste de catre preot, mirul trebuie sa fie sfintit de catre o adunare de episcopi, si de aceea se spune ca mirungerea este o taina episcopala.
Ea suplineste taina punerii mainilor de catre apostoli asupra celor botezati, prin care se confera crestinului laic, harul “Preotiei Imparatesti” despre care vorbeste Sf. Petru.

3. Pocainta este aplicarea puterii “de a lega si a dezlega” pacatele, data de Hristos apostolilor.
Ortodocsii isi marturisesc pacatele unui savarsitor autorizat (episcop sau preot), care are rolul de a reimpaca pe om cu Dumnezeu.

4. Euharistia, sau Cina Domnului, este primirea painii ceresti, prin impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, dupa indemnul Mantuitorului insusi. Ortodoxia crede ca painea si vinul sunt schimbate in Trupul si Singele lui Hristos, si respinge doctrina catolica a “transubstantiunii”, in care se distinge o substanta ce se schimba si “accidente”, care nu se schimba.
Sfintirea sfintelor daruri se savarseste de-a lungul intregii liturghii, a carei parte principala consta in cuvintele de instituire ale Mantuitorului, urmata de invocarea Sfantului Duh si de binecuvantarea elementelor (epiclesis). Atat clerul cat si laicii se impartasesc cu amandoua formele.
Euharistia are puterea jertfei de pe Golgota si reprezinta participarea credinciosilor la aceasta jertfa. Ea se ofera “pentru toti si pentru toate”, pentru vii si pentru morti.

5. Hirotonia (punerea mainilor) este taina prin care se confera darurile ierarhice de catre episcop, asupra subiectului, care devine apoi preot, sau diacon.
Episcopii sunt la randul lor hirotoniti de cel putin doi episcopi, dar este necesar ca ei sa aiba binecuvantarea tuturor celorlalti episcopi.
Laicii participa la aceasta taina prin vointa, cuvant si rugaciune.
Harul transmis prin aceasta taina este de nesters si nu se repeta (clericii nedemni pot fi insa revocati).
Se vede deci ca exista trei trepte ierarhice: episcopatul, presbiteratul si diaconatul.
Dupa cum se stie, in trecut femeile puteau fi hirotonite diacon, dar incepand din secolul IV, dupa surghiunirea Sfintei Diaconese Olimpia, numarul femeilor hirotonite a scazut treptat si se pare ca a disparut total in secolul XIII.

6. Casatoria este sfintirea uniunii naturale a barbatului si a femeii, in vederea unei vieti crestine comune si a procrearii. Casatoria se implineste “in Hristos si in Biserica” si pune baza unei mici biserici domestice, care este familia.

7.Maslul (ungerea bolnavilor) este taina insanatosirii intregii naturi omenesti, a sufletului si a trupului. Ungerea poate sa savarsasca fie intoarcerea la sanatate, fie cresterea puterii necesare unei morti crestine. Rezulta ca aceasta taina poate avea doua aspecte: unul indreptat spre vindecare, altul inspre eliberarea de boala, prin moarte.

In afara acestor taine, viata de har a Bisericii cuprinde multe alte acte de sfintire, care poseda putere sacramentala; se poate spune ca toate actele serviciului divin sunt de acest fel. Prin ele, prin materiile pamantesti si sub forme diverse, harul Sfantului Duh se revarsa fara incetare peste lume si ne pregateste pe noi pentru transfigurarea viitoare.

 

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate

Deochiul

Aproape in toate regiunile unde exista credinta in deochi, el este privit ca un soi de efect secundar al unei priviri invidioase ori doar admirative si staruitoare sau al unei laude aduse de cineva. Chiar si azi, multe mamici pot spune povesti adevarate despre felul in care si-au scos la plimbare copilasul sanatos-tun; pe drum, cineva l-a admirat si laudat, iar la intoarcerea acasa, peste o ora-doua, copilul a inceput sa planga si sa vomite.

Oricum, credinta e foarte veche; deochiul sau ochiul rau (ayin ha’ra) este mentionat si in Vechiul si in Noul Testament, si nu numai o data. “Nu manca painea celui ce se uita cu ochi rai si nu pofti bucatele lui.” (Pildele lui Solomon, 23:6) ; “Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hoţiile, uciderile; adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea – toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om”. (Marcu 7:21-23).

Uimiti de larga raspandire a acestor conceptii, multi specialisti au studiat profund fenomenul, incercand sa inteleaga cauzele pentru care oamenii sunt atat de convinsi de existenta unui asemenea rau. Din secolul al XIX-lea dateaza un text clasic Deochiul: originile si manifestarile superstitiei, de Frederick Thomas Elworthy, iar mai recent, profesorul Alan Dundes, de la Universitatea din Berkeley, SUA, care se ocupa in mod deosebit de interpretarea folclorului, a publicat studii referitoare la acesta credinta, inclusiv implicatiile psihologice care ar sta la baza ei.

Dundes este autorul unui punct de vedere original asupra fenomenului, bazat pe opozitia dintre umed si uscat (asa se si intituleaza un studiu academic publicat de el: Wet and Dry: The Evil Eye). Dundes considera ca credinta in deochi ar avea origine indo-europeana si semitica si ca nu ar fi existat in America, in insulele Pacificului, in Asia, Africa subsahariana ori Australia pana la contactul acestor civilizatii cu europenii. El emite interesanta ipoteza ca la temelia credintei in deochi ar sta opozitia dintre umezeala sau apa, ca expresie a vietii si uscaciunea asociata mortii. Astfel, adevaratul rau pe care cel ce deoache il face victimei sale ar fi faptul ca il “seaca”, il usuca, lipsindu-l de fluidele necesare vietii. Atinsi de privirea ochiului celui rau, copilasii incep sa vomite, mamelor care alapteaza le seaca laptele, la fel si vacilor sau altor animale care dau lapte; pomii fructiferi se usuca, iar barbatii devin neputinciosi.

Prof. Dundes vede aici o legatura intre teama de secarea provocata de deochi si originea mitului in regiunile desertice ale Orientului Mijlociu unde, in vremurile de inceput ale agriculturii, seceta reprezenta cea mai mare amenintare la la adresa recoltelor si, implicit, la supravietuirea unei comunitati umane. De aici, mitul pare sa se fi raspandit spre est pana in India, spre vest pana in peninsula Iberica, spre nord pana in regiunea scandinava si spre sud pana in Maghreb. Printre locuitorii Chinei, ai Coreei, ai Indoneziei si Thailandei, printre aborigenii australieni si populatia maori din Noua Zeelanda, in Africa subsahariana si printre nativii din America de Nord si cea de Sud, superstitiile privitoare la deochi nu existau. In America de Sud, conceptia e raspandita azi ca urmare a colonizarii masive de catre spanioli si portughezi, care au ajuns in America aducand cu ei credinta in deochi, puternic inradacinata in Peninsula Iberica.

Ceva-ceva o fi adevarat: printre evrei este raspandita credinta ca pestii ar fi imuni la deochi, deoarece traiesc in apa – un argument neasteptat in sprijinul teoriei profesoruilui Dundes referitoare la deochiul care “usuca”.

Cine pe cine deoache?

Desi multi se pot naste cu darul deochiului, superstitia populara atribuie acest “dar” mai cu sema anumitor categorii de persoane, mai susceptibile de a face rau altora printr-o singura privire. Astfel, cei mai primejdiosi erau socotiti:

* oamenii invidiosi (chiar daca nici ei insisi nu erau constienti de invidia pe care o nutreau)
* cei care laudau copiii
* persoanele cu ochi verzi ori albastri (aici se regasesc, dupa spusele specialistilor, niste conceptii xenofobe/rasiste prezente in randul populatiilor mediteraneene, la care predominau ochii de culoare inchisa; “strainul”, demascat prin insasi infatisarea sa diferita de a populatiei locale, era privit oricum cu suspiciune, ca un potential dusman);
* femeile fara copii: intr-o vreme cand a avea copii era ceva firesc, iar a nu avea era considerat o pedeapsa, se credea ca femeile “sterpe” puteau, din invidie fata de familiile cu copii, sa-i deoache pe membrii acestora.

Si, cu toate ca orice om putea, la un moment dat, sa aiba ghinionul de a intercepta o privire care sa-l deoache, se credea ca vulnerabili erau indeosebi copiii, mamele care alaptau, animalele care dadeau lapte – precum caprele si vacile – si pomii fructiferi.

Daca exista, cum ne aparam de el?

Principiul “E mai usor sa previi decat sa vindeci” este utilizat din plin cand e vorba despre deochi, de unde si remarcabila raspandire a metodelor de prevenire a nefastului “eveniment”. Printre cele mai populare metode de a preveni deochiul se numara:
* Gesturi protectoare: adesea, sunt gesturi care au o legatura cu reproducerea, cu fertilitatea, dupa cum afirma numerosi experti. Daca deochiul este un pericol pentru sanatate, implicit pentru viata, el trebuie contracarat prin gesturi care semnifica, in ultima instanta, viata, perpetuarea ei. De unde gesturile cunoscute in Italia ca mano cornuto (semnificatia este, dupa diversi autori, cea a coarnelor de taur, taurul fiind un stravechi simbol al fertilitatii; sau luna noua – Luna fiind considerata, in multe culturi, o divinitate protectoare a copilasilor, a mamelor, a animalelor domestice… ) si mano fico (degetul mare trecut printre aratator si mijlociu – dupa cercetatorii care au studiat fenomenul, gestul ar trimite, de asemenea, la actul sexual);

* Protectii verbale: negarea calitatilor pentru care copilul, de pilda, a fost laudat de cineva; rostirea unor formule speciale (de genul “Sa nu-i fie de deochi!);
* Actiuni precum scuiparea asupra celui laudat (mai ales copii, cei mai vulnerabili la deochi); iata, o conotatie interesanta: a scuipa asupra cuiva poate insemna (din perspectiva teoriei propuse de Dundes) ca ii redai apa pe care, altfel, ar fi in pericol s-o piarda din pricina deochiului;
* “Uratirea” intentionata (si mai degraba simbolica) a copiilor, pentru a nu fi laudati ori priviti cu admiratie excesiva sau cu invidie; de aici, obiceiul, intalnit des in India si Bangladesh, dar si prin Orientul Mijlociu sau Balcani, de a face copiilor “benghiuri” de fard negru, funingine sau praf pe fata.
* Purtarea unor obiecte protectoare (cu rol apotropaic, cum il numesc specialistii, adica de indepartare a raului). In Orientul Mijlociu, cel mai popular astfel de talisman este cel de forma unui ochi, a carui privire nemiscata ar contracara, se crede, efectele unei priviri nefaste aruncte de cineva care deoache. In Turcia, aceste amulete, confectionate traditional din sticla alba si albastra, sau ceramica ori lemn vopsit, mai nou si din plastic, sunt numite nazar boncuğu si se intalnesc la tot pasul: se vand cu miile ca suveniruri turistice, sunt purtate de oameni si de animalele domestice, sunt agatate in masini, sunt zugravite pana si pe avioane. Tot in Orientul Mijlociu este extrem de populara amuleta hamsa (“cinci”, in araba, pentru ca e vorba despre mana cu cinci degete) – numita de musulmani Mana Fatimei (Fatima – fiica profetului Mahomed), iar de evrei Mana lui Miriam (Miriam – sora profetilor Moise si Aaron), amuleta reprezinta o mana deschisa, avand in palma un ochi.

* In Italia este purtata de baieti si barbati, ca amuleta protectoare impotriva deochiului, cornicello, un mic pandantiv in forma de corn, confectionat traditional din coral rosu, dar si din aur sau argint, din sticla ori material plastic. Istoricii afirma ca o amuleta asemanatoare era purtata inca din vremea romanilor antici, cand era numita fascina, si ca ar implica un simbolism falic, ca expresie a fertilitatii menite sa invinga primejdia reprezentata de deochi.
* Larg utilizate, de asemenea (aici ne aflam pe un teren cunoscut, caci si la noi se intalnesc asemenea “amulete”) sunt panglicile ori snururile de culoare rosie (rosu, adica sange, adica viata, dupa interpretarea traditionala pe care o dau etnologii).
* Potcoava – tot “ceva” in forma de corn de luna (vezi mai sus); oglinjoare (care reflecta, “trimit inapoi” privirea malefica), seminte ori pietre semipretioase cu un desen concentric, sugerand ochiul. Lumea e plina de obiecte menite sa ne apere de raul neinteles, dar adesea violent, provocat de deochi.

Daca, totusi, farmecele protectoare nu si-au facut efectul (sau cineva s-a trezit neprotejat fata in fata cu o persoana care deoache), se trece la tratamentele curative – cele destinate sa vindece raul. Tratamentele anti-deochi sunt si ele fascinante; de fapt, intreg fenomenul e atat de complex, atat de bogat in amanunte, incat a devenit un captivant obiect de studiu pentru numerosi etnologi, antropologi, istorici ai religiilor, medici etc., intrigati de larga lui raspandire si de aspectele sale pline de semnificatii adesea neintelese, ce trimit la credinte si practici foarte vechi, nascute in copilaria omenirii.

Tratamentele implica mai intotdeauna apa; de la regiune la regiune, joaca un rol uleiul de masline turnat in apa, taciunii aprinsi (sau, in vremurile mai recente, chibriturile) ce vor fi stinsi in apa; ceara picurata, de asemenea, in apa; in unele locuri, farmecele presupun spargerea unui ou (Mexic), aprinderea unei flacari cu al carei fum este afumat cel suspect de a fi fost deocheat (India), iar in Iran se folosesc semintele unei plante (Peganum harmala) care, aruncate pe carbuni aprinsi, pocnesc si se sparg, imprastiind un fum mirositor cu care sunt afumati cei deocheati. Se spune ca, uneori, ritualul se desfasoara, preventiv, si in restaurante, unde cei prezenti sunt expusi privirii multor straini.

Aceste actiuni sunt insotite de descantece si/sau rugaciuni; dupa felul in care reactioneaza nu numai victima, ci si tamaduitorul, se poate spune daca a fost vorba intr-adevar de deochi. In Romania, la fel ca si in Grecia, faptul ca acela care descanta incepe sa caste e un semn sigur ca a fost vorba cu adevarat despre deochi. Ce o fi cu adevarat acest deochi, ce interactiuni tainice si neintelese, intre victima si nefericitul nascut cu darul deochiului presupune el, nu stim inca. Dincolo de superstitie, e posibil sa existe o realitate inca necunoscuta si nedovedita. Poate ca, la fel ca in cazul multor alte fenomene paranormale, adevarul exista undeva, dincolo de noi – de intelegerea noastra din acest moment.

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate

Lazarev – cele 7 cauze ale bolilor

Serghei Nikolaevic Lazarev este un renumit bioenergetician rus contemporan, autor al cartii “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si destin”. In urma experientei sale in terapie si investigatii, cunoscutul bioenergetician aduce o viziune interesanta si controversata asupra bolilor, percepandu-le cauzele dintr-o perspectiva spirituala. Iata care sunt, in conceptia lui Lazarev, cele sapte cauze spirituale ale bolilor:
Cauza intai – “Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari”

Relatiile dintre oameni, este de parere S.N. Lazarev, sunt generate de niste coduri ale campurilor lor. Facand rau unei anumite persoane, faci rau de fapt intregului Univers, atacand practic structura bioenergetica a campului. Pentru a elimina supararea, trebuie sa te eliberezi de motivul supararii. Cere iertare celor care le-ai facut rau si incearca sa repari cumva raul facut voluntar sau involuntar. Altfel, mai devreme sau mai tarziu, acesta se va rasfrange asupra ta.

Daca ai gresit si ai facut ceva rau, singura modalitate de a scapa de karma faptei tale este aceea de a incerca sa-ti indrepti greseala, regretand-o cu adevarat si asigurandu-te ca nu o mai repeti niciodata. Cainta, spune Lazarev, “nu este un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si niciodata sa nu-ti mai repeti greselile”. Sentimentul jignirii adus celorlalti este o primejdie. Supararea trebuie eliberata, considera Lazarev. Nu doar ca il afecteaza pe cel care o acumuleaza, dar se poate rasfrange la nivel energetic asupra copiilor persoanei respective.

Cauza a doua – “Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea.”

“Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului, iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul”, afirma Lazarev in cartea sa. Inca din momentul sarcinii, intre mama si copil exista o legatura puternica realizata prin intermediul campului. Schimbarile negative din structura campului femeii pot cauza anumite suferinte si dureri in viata viitorului copil. Prin urmare, trairile emotionale ale mamei au repercusiuni asupra copilului.

Campul infoenergetic al parintilor este cel care determina destinul si personalitatea copilului chiar si inainte de conceptie. Indoielile cu privire la aducerea pe lume a unui copil, la fel ca si dorinta de a avea neaparat fata sau neaparat baiat afecteaza structurile campului viitorului copil. Aceste dorinte, chiar si nemanifestate la nivel verbal, pot da nastere unor deformari in campul structural al copilului.

De asemenea, Lazarev mai atribuie o cauza spirituala bolilor, o cauza mai putin vizibila. Afectiunile de sanatate de care sufera mama si prin care trebuie sa-si ispaseasca karma patrund in campul copilului. Karma mamei poate fi trecuta copilului, cauzand imbolnavirea acestuia. “Femeia care ucide iubirea in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei, cat si ale barbatului, iar copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste structuri deformate ale spiritului”, adauga Lazarev. In schimb, „Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si si copii lor”.

Cauza a treia – “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.”

Vorbele si gandurile rele pe care le aruncam asupra noastra sau asupra celorlalti nu sunt altceva decat atacuri energetice la adresa propriei persoanei sau la adresa celorlalti. Aceste atacuri prezinta un pericol major, distrugand campurile energetice proprii sau pe ale celorlalti. De asemenea, vorbele negative cu impactul cel mai puternic si malefic sunt cele care au in vedere persoanele cele mai apropiate (parinti, frati, rude, etc) sau persoanele iubite. „Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferit; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa”. Lazarev da si un exemplu: paradontoza este cauzata de vorbele rele despre tata sau solicitarea in exces a karmei.

Totodata, cea mai buna metoda energetica de a raspunde unui atac energetic nu este aceea de a-i raspunde tot printr-un atac energetic, ci prin puterea de a ierta cu adevarat. Cu alte cuvinte: incercati sa nu-i vorbiti de rau pe cei care ti-au facut rau sau vorbesc rau despre voi. Prin vorbele negative adresate cuiva, aducem de fapt o injurie de natura spirituala persoanei respective. Distrugem campul bioeenergetic al persoanei respective, dar si propriul camp.

Cauza a patra – Cauza a patra a aparitiei unor boli o constituie vampirismul energetic.

Vampirismul energetic nu inseamna doar furtul de energie efectuat asupra unei persoane. El se refera si la “prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului.” In momentul in care o persoana apeleaza cu rea intentie la energia unei alte persoane, acelei persoane, spune Lazarev, i se inchid canalele de legatura cu universul, provocand un colaps energetic si nevoia de a fura din ce in ce mai multa energie. Furtul constant de energie de la ceilalti poate da nastere unor boli grave, iar aceste boli grave sunt trasmite sau trecute mai departe “copilului” vampirului. In multe cazuri, copilul unui vampir energetic devine la randul sau vampir energetic, iar spiritual este greu de salvat.

Pentru ca oamenii au refuzat treptat sa-si mai procure energia din sursa infinita a universului, au apelat la o alta sursa: oamenii. Este adevarat ca aceasta sursa este mai la indemana, insa ea este epuizabila si contrar legilor universului. Cum se manifesta practic vampirismul? Lazarev explica: “Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare, provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism”. Lazarev este de parere ca una din metodele de a lupta impotriva furtului de energie este rugaciunea. Prin natura sa, rugaciunea are rolul de a indrepta deformatiile structurii spirituale.

Cauza a cincea – Nu degeaba se spune ca despre morti trebuie sa vorbim numai de bine.

“Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra fizica sunt posibile contacte, iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi. campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile supreme.” (Serghei Nikolaevic Lazarev in cartea “Karma sau armonia dintre fizic, psihic si destin”). Campurile mortilor si ale viilor trebuie clar delimitate. De asemenea, spune Lazarev, esre gresit sa purtam sentimente de ranchiuna unei persoane decedate. Aceste sentimente de pica pot avea consecinte negative in lumea fizica (boli) si psihica (afectiuni psihice sau schimbari de personalitate) a celui care ramane.

Cauza a sasea – “Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui.”

Lipsa dorintei de a trai este cunoscuta in termeni medicali ca „stare depresiva”. Absenta dorintei de a trai poate fi cauza mai multor afectiuni, putand afecta dramatic destinul sau personalitatea unei persoane. Gandurile referitoare la lipsa dorintei de a trai, lipsa dorintei de a crea o alta viata (de a avea copii) sau comiterea tentativelor de sinucidere creeaza un program de autodistrugere in campul bionergetic, este de parere Lazarev.

Chiar daca aceste intentii s-au manifest in urma cu 3-4 generatii, programul se transmite ereditar urmasilor. Greselile savarsite de parinti, chiar si in timpul in care copilul se afla in burta mamei, dauneaza campului copilului. Deceptiile sau dezamagirile parintilor legate de copii (de sexul acestora spre exemplu), sustine Lazarev in cartea sa, pot cauza in viitor tentative de sinucidere din partea copilului respectiv. Numai „cinci minute de dezicere de copil pot costa ani multi de izolare, reprosuri, suparari, ura”, afirma Lazarev. „Cand mama jigneste prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor sai, ea nu intelege ca initiaza in copil un program care peste un an, doi poate sa-l impinga sub rotile masinii sau sa-i provoace o boala grava”’.

Cauza a saptea – “In fiecare om exista un suflet, inceputul sacru, ceva omenesc si ceva animalic”.

„In stare normala trupul trebuie sa primeasca hrana de la suflet, sufletul de la spirit iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricarei din aceste verigi este inadmisibila, iar viata bazata doar pe principiul primitiv al imbuibarii trupului fara a da atentie si celorlalte verigi reprezinta calea cea mai sigura spre regres”. Hrana noastra cea de toate zilele detine un rol primordial in configurarea structurii campului uman. Da, vindecarea unei persoane este posibila printr-o alimentatia corecta, este de parere Lazarev. Trebuie sa fim extrem de atenti cu ceea ce ne alimentam trupului. Aici, bioenergeticianul da ca exemplu iudaismul. In iudaism, sangele din carne este considerat ca pastrand viata in el, fiind interzis „sa mananci viata laolalta cu carnea”: „Sa nu mananci sangele, ci sa-l versi jos ca apa” (Deuteronomul). „Sangele este pastratorul datelor despre viata corpului fizic, in el sta toata informatia privind bolile, simturile si trairile emotionale pe care le incearca animalele la taiere.”

 

 

Leave a comment

Filed under 4 Religie si spiritualitate