Category Archives: 1 Educatie

Louis Pasteur

Ca să fii un bun educator nu trebuie neapărat să fii un om foarte cult.

Genialul Louis Pasteur (descoperitorul vaccinului contra turbării) la împlinirea vârstei de 60 de ani a fost sărbătorit de Academia de Ştiinţe din Paris (nu Academia Franceză, care este o cu totul altă instituţie), iar în discursul ţinut şi-a amintit cu evlavie de mama şi de tatal sau, nu de prestigioşii înţelepţi ai vremii: “Tu mi-ai arătat (se adresează amintirii tatălui dispărut) ceea ce poate face răbdarea. Ţie îţi datorez tenacitatea în lucrul de fiecare zi.” Despre mama sa a spus: “Ţie îţi datorez entuziasmul şi admiraţia pentru faptele mari. Fiţi binecuvântaţi şi unul şi celălalt scumpii mei părinţi, pentru ceea ce aţi fost pentru mine.”

Părinţii lui Pasteur au fost aproape analfabeţi. Tatăl a învăţat să scrie la 40 de ani ….

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

De ce-si bat parintii copiii? Pentru ca pot!

Am discutat de curand la telefon, cu o prietena foarte buna, intr-o zi nu tocmai ok pentru ea. Avusese numai probleme la birou, cand a ajuns acasa nu stiu ce facuse sotul de a scos-o din pepepeni, si colac peste pupaza cea mica nu se mai potolea desi i-a repetat “de 3 ori acest lucru”, asa ca i-a tras o palma la fund.

In acest moment am oprit-o si practic de aici incolo a inceput dialogul (pana aici a fost mai mult un monolog din partea ei):

Eu: Cum adica i-ai dat una la fund?

Ea: Pai nu mai puteam! I-am zis de 3 ori sa se potoleasca si nu ma asculta asa ca i-am tras una la fund. Iti dai seama ca nu i-am dat tare, doar asa… cat sa inteleaga.

Eu: Sa inteleaga ce?

Ea: Sa se potoleasca.

Eu: Deci i-ai repetat de 3 ori, si in loc sa-i repeti si a patra oara sau sa faci orice altceva, i-ai tras una la fund.

Ea: Mda…

Eu: Si ce s-a intamplat pe urma?

Ea: Pai a inteles si s-a potolit.

Eu: Deci tu crezi ca a inteles? Nu te-ai gandit ca poate s-a speriat? Ca poate ai umilit-o? Ca ai folosit forta si ca ea nu are cum  sa raspunda la forta?

Ea: Cum adica?

Eu: Ziceai ca inainte sa te certi cu cea mica, te-ai certat cu sotul tau. Si ca te-a enervat foarte tare.

Ea: Daaaaaa, imi venea sa-i dau cu ceva in cap!

Eu: Si de ce nu i-ai dat?

Ea: Cum sa-i dau!?

Eu: Uite asa. Sau sa-i dai o palma la fund.

Ea: Ha ha ha. Cum sa-i dau una la fund?

Eu: Exact cum i-ai dat si celei mici cand te-a enervat!

Tacere

Ea (cu voce inceata): Dar stii, nu a durut-o. Adica nu e ca si cum as fi batut-o.

Eu: Am inteles asta. Totusi, nu mi-ai zis de ce nu  i-ai facut si sotului tau acelasi lucru. O palma la fund si rezolvai problema.

Ea: Ce bine ar fi daca ar fi asa simplu. Dar daca i-as da eu o palma mi-ar da si el una si ne-am lua la bataie.

Eu: Ok, am inteles. Cu cea mica pui problema ca “o bati” iar cu sotul tau “ca va bateti”. Deci cea mica nu are ce sa faca sau cum sa se apere, pe cand cand sotul tau ar reactiona la fel ca tine, de pe pozitii egale, mai mult sau mai putin.

Ea: Hai ca déjà exagerezi! A fost doar o palma.

Eu: Si daca exagerez ce-o sa faci? Te enervezi si-o sa-mi dai o palma?

Ea: Offf, inteleg, te iei de mine ca i-am dat o  palma doar pentru ca e mica si ca altora nu le dau pentru ca se pot apara si pot sa mi-o iau eu pe urma.

Eu: Exact. Eu nu sunt de acord cu violenta in general, dar sa dai in cineva care nu se poate apara e mai mult decat lasitate.

Ea (de-abia am auzit-o): Hai ca trebuie sa ma duc. Mai vorbim.

Cam asta a fost conversatia. Am vorbit ulterior, mi-a zis ca s-a gandit mult la ce i-am zis si  ca am dreptate. Si-a dat seama ca doar cu cea mica isi permite anumite lucruri, cu altii nici nu i-ar trece prin cap, din varii motive. Si ca e nedrept fata de cea mica.

Ma bucur ca mi-a dat dreptate pentru ca stiu ca nu o facea din rautate. Este o tipa super ok, inteligenta, o prietena de nadejde si o mama extraordinara. Dar uite ca oricat de  destepti, educati sau instruiti am fi, uneori viata ne ia prin surprindere. Si facem lucruri fara sa fim constienti “de ce” sau “pentru ce” le facem.

Din pacate, in toata lumea bataia este considerata o metoda de educatie si de disciplinare “utila”,  folosita neconditionat “spre binele copilului”. Doar ca de fapt este o metoda cruda care lasa urme.

Conform statisticilor, aproape toti copiii sunt “plesniti” in primii trei ani de viata, exact cand invata sa mearga si cand incep sa atinga lucruri “care nu trebuiesc atinse”. Asta se intampla de asemenea exact cand creierul celor mici este ca un burete ce absoarbe tot si care ar trebui sa fie umplut cu sentimente de incredere, iubire si afectiune si nu cu sentimente de frica sau umilinta. Mai mult decat atat, pentru ca nu se pot apara singuri impotriva violentei indreptata spre ei, copiii trebuie sa-si suprime reactiile naturale cum ar fi frica, dar aceasta este o emotie prea puternica asa ca in timp se aduna si va rabufni mai tarziu. Cel mai probabil cand vor avea copii la randul lor.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Programarea parentala

Scenariile de viata se bazeaza pe programarea parentala, in special pentru ca aceasta da vietii copilului un scop, iar majoritatea faptelor copilului sunt facute de dragul altor oameni, de obicei parintii. De asemenea, copiii au nevoie sa li se arate si sa li se spuna cum sa faca lucruri. Asa ca parintii isi programeaza copiii transmitandu-le ceea ce au invatat ei sau ceea ce cred ca e bine. Daca sunt invinsi, le vor transmite programarea de invinsi iar daca sunt invingatori, le vor transmite acest gen de programare. Programarea parentala stabileste deznodamantul, in bine sau in rau, iar copilul se poate folosi de liberul arbitru ca sa-si aleaga propria intriga.

Destinul omenesc ne arata ca oamenii ajung la acelasi final folosind mijloace diferite, sau folosind aceleasi mijloace ajung la finaluri diferite. Si toate astea se intampla pentru ca ei poarta tot timpul vocile parentale care le spun ce sa faca si cum sa faca, si de asemenea propriile aspiratii.

Copilul se naste liber dar invata destul de repede ca lucrurile nu stau chiar asa. In primii doi ani de viata este programat in principal de mama. Programarea parentala stabileste cand si cum sunt exprimate imboldurile si cand sunt impuse restrictiile. Ca urmare a acestei programari apar noi trasaturi ale copilului cum ar fi rabdarea, iscusinta, masculinitatea sau feminitatea.

Cel mai derutant este ca, in urma studiilor s-a descoperit ca exista cinci puncte de vedere diferite referitoare la comunicarea parinte – copil:

  1. Ce afirma parintele ca a vrut sa spuna
  2. Ce crede un observator obiectiv  ca a vrut sa spuna parintele
  3. Intelesul literar a ceea ce s-a spus
  4. Ce vroia cu adevarat sa spuna parintele
  5. Ce a inteles copilul

Asadar, fiecare directiva data de parinte, oricat de clara s-ar vrea ea, poate sa fie prost transmisa sau prost inteleasa, ceea ce duce la o programare parentala defectuoasa. Pentru copil, dorinta parintelui e porunca si se poate ca intregul scenariu de viata sa plece de la o idee gresita. (Cred ca este foarte cunoscut exemplul cu fata careia parintii i-au spus sa nu-si piarda virginitatea pana la casatorie. Ea le-a urmat sfatul dar asta nu a impiedicat-o sa practice alte tipuri de relatii sexuale, care probabil i-ar fi ingrozit pe parinti daca ar fi aflat. Si totul pentru ca acestia, in loc sa-i transmita un mesaj clar „sa nu faci sex”, au preferat varianta “pe ocolite”).

Foarte importanta in aceasta programare parentala mi se pare ideea ca (in general) modelul este parintele de acelasi sex, dar comenzile vin de la parintele de sex opus. (de exemplu, a fi frumoasa nu tine de anatomie ci de recunoasterea parentala. Datorita anatomiei o fata poate fi draguta dar numai zambetul tatalui poate face frumusetea sa iasa la suprafata). Si asta se intampla pentru ca faptele copiilor sunt dedicate cuiva. Si de obicei copilul face ceva pentru parintele de sex opus si invata de la parintele de acelasi sex. Pornind de la acest rationament este evident de ce este importanta existenta ambilor parinti in viata unui copil, si de ce ei au nevoie de modele la care sa se raporteze

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Incurajati-va copilul!

Copilul e inteligent. Si el merita sa stie asta. Mai mult, trebuie sa fie convins de asta.

Copiii trebuie incurajati de mici sa aiba indrazneala sa faca lucuri. Sa incerce chiar daca pare dificil. Si sa insiste chiar daca nu le-a iesit din prima. Asa cum spunea Augusto Cury “parintii buni isi pregatesc copiii pentru aplauze iar parintii inteligenti ii pregatesc pentru esec”.

Laudati copilul pentru orice succes, laudati-l chiar daca are doar initiativa de a face ceva. De la initiativa la actiune e doar un pas. Un pas mic pentru noi dar un pas mare pentru un copil care nu este incurajat. Nu-i spuneti niciodata copilului “sa nu faca” ceva, fara sa-i explicati de ce. Nu-i spuneti niciodata ca “nu poate”. Nu-l comparati niciodata cu alti copii. Nu-i spuneti niciodata ca e prost si nu permiteti nimanui sa faca acest lucru.

Increderea copilului in el insusi se cultiva inca de la nastere. Iubiti-va copilul si aratati-i acest lucuru, pentru ca iubirea este izvorul motivatiilor. Dupa ce va creste, se va gasi in situatii ce-i vor ameninta securitatea si increderea. Dar aceasta amenintare va fi contrabalansata daca persoanele de langa el, si in special mama, ii arata afectiune si ii transmit puterea sa depaseasca obstacolele.

E foarte greu sa fii copil. E foarte greu sa intelegi tot ce te inconjoara si e dificil sa-i intelegi pe adulti. Copilul nu este un “adult mic”, este doar un copil. Sa nu uitam ca tot ceea ce invata copilul (pana la 5 ani in special) reprezinta cele mai dificile concepte pe care le va intalni vreodata.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

“Cumpeli, mami, cumpeli?”

Cred ca nu mai este o noutate pentru nimeni ca vizionarea prelungita la TV dauneaza dezvoltarii si functionarii creierului. Mai mult decat atat, cateva ceasuri petrecute zilnic de copii in fata televizorului vor influenta definitoriu modul in care creierul lor va raspunde pe viitor la provocarile lumii reale si modul in care vor procesa informatia. In toate cartile pe care le-am citit referitoare la acest subiect exista explicatii stiintifice pentru argumentare, cum ar fi schimbarea activitatii electrice a creierului (traseele electroencefalografice), modelele de emisie alfa, faptul ca in timpul vizionarii TV emisfera stanga amorteste lasand emisfera dreapta sa indeplineasca activitatile cognitive, etc. Internetul este plin de acest tip de informatii dar sunt destul de greoaie asa ca nu o sa insist foarte mult pe ele.

Mi se pare mult mai interesanta abordarea din punct de vedere al rolului jucat din punct de vedere al mediului de dezvoltare. Asa cum scria Healy in 1990 “ceea ce face copilul in fiecare zi, modul in care gandeste, felul in care comunica, stimulii care ii atrag atentia, toate acestea au puterea de a modifica nu numai structura creierului ci si modul in care creierul este folosit (schimbari functionale). O privare de stimuli corespunzatori va avea consecinte dramatice asupra mintii tinere, usor maleabile”. O conditie necesara dezvoltarii normale a functiilor creierului este implicarea si participarea activa a copilului la experienta cotidiana. Copilul trebuie sa aiba controlul realitatii pentru a se putea implica in procesul de explorare. Daca va ramane pasiv, neimplicat in fata unor stimuli, indiferent de natura lor, acestia nu-i vor folosi copilului la nimic.

Din aceasta perspectiva, este evident ca televizorul nu poate fi considerat un mediu propice de dezvoltare. Privind excesiv la televizor, copiii se obisnuiesc sa nu mai doreasca sa inteleaga ce se intampla in lumea care-i inconjoara. Se multumesc doar cu senzatiile. Celor care privesc mult la televizor li se saraceste in mod proportional capacitatea de a imagina jocuri, li se slabeste dinamismul metal.

Privitul la televizor poate parea benefic dintr-un anumit punct de vedere : afluenta mare de informatii si capacitatea micutilor de a retine imagini sau cuvinte pe care le pot reproduce. Unii parinti sunt incantati de acest lucru doar ca mai tarziu, conform studiilor, acesti copii sunt incapabili sa inteleaga sau sa lege in mod rational informatiile detinute. Spre exemplu, la inceputul anilor 70 a aparut termenul de “learning disabilities” (incapacitate de invatare) in momentul maturizarii primei generatii de tineri crescuti cu televizorul. La testele neurologice la care au fost supusi ei pareau normali, insa deficientele au inceput sa se evidentieze in momentul in care li s-a cerut sa invete ceva in mod organizat, sa sustina printr-un efort constient acest proces, aplicand logica si analiza.  S-a dovedit ca acesti tineri se plictiseu repede, isi pierdea atentia usor si se concetrau foarte greu.

Apropo de reclamele de la TV, recunosc ca desi eu nu mai dau drumul la televizor de luni de zile, cele mici mai scapa cate un desen pe Minimax. Unde, evident, exista reclame agresive la care ele reactioneaza in moduri surprinzatoare pentru mine. Desi le-am explicat de nenumarate ori ca nu mergem la magazin doar ca sa cumparam ceva ci ca mergem doar daca avem nevoie de ceva, se pare ca mai am de lucrat. Mai nou, cum incep reclamele Andreea (2,5 ani) repeta ca papagalul “cumpeli, mami, cumpeli?”. Iar ieri, am fost la piata si am trecut pe langa un supermarket care avea cosurile in fata. Cand am trecut pe langa ele Andreea imi zice “cumpeli, mami, cumpeli?”; “Ce sa cumpar Andreea?”; “Cosu, mami, cosu.”

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Scenariile de viata

Libertatea  ne confera puterea de a pune in aplicare planurile proprii,  iar puterea ne confera libertatea de a interveni in planurile altora.

Asa cum spuneam (aici link) aproape fiecare om hotaraste in copilaria mica felul in care isi va trai viata, iar acesta decizie, pe care-o poarta in minte tot timpul, se numeste scenariu de viata. Comportamentele de insemnatate redusa sunt dictate de ratiune, insa hotararile sale importante au fost déjà luate: cu ce fel de persoana se va casatori, cati copii va avea, in ce fel de pat va muri si cine ii va sta aproape in acele clipe. Poate nu e ceea ce isi doreste dar e ceea ce ales.

Putin inspaimantator, nu? Dupa ce am aflat de aceasta teorie a scenariilor de viata, am inceput sa analizez ce as fi putut sa hotarasc eu in copilaria mica. Din pacate nu-mi aduc aminte nimic, e blank total. Dar imi aduc aminte ca pe masura ce cresteam (in special in adolescenta), am inceput sa imi doresc lucruri  care din fericire s-au implinit. Sper din tot sufletul ca mi-am ales un scenariu frumos, dar probabil ca nu o sa aflu decat la sfarsit, cand o sa-mi fac bilantul :)).

Trecand la ce ne intereseaza pe noi, si anume “meseria de parinte” mi se pare un pic infricosator faptul ca “scenariul de viata este un plan in desfasurare, elaborat in copilaria mica, sub influenta  presiunii exercitata de parinti. Scenariul este forta psihologica ce impinge o persoana spre destinul ei, indiferent daca ea se impotriveste sau afirma ca actioneaza in virtutea liberului arbitru.

Pentru un scenariu de viata sunt necesare (printre altele):

–          directive din partea parintilor (Programarea parentala)

–          o hotarare luata in copilarie

–          dorinta de a obtine succesul sau esecul

In copilarie, cand debuteaza, scenariul are putini actori: copilul, parintii si fratii sau surorile. Dar pe masura ce copilul creste, si in special in adolescenta cand cunoaste tot mai multi oameni,  acestui scenariu i se adauga tot mai multe personaje care isi vor juca rolurile prestabilite (iar acestea isi vor accepta rolurile  fiindca si ele joaca déjà un anumit rol in propriile scenariii). In acest moment individul isi rescrie scenariul pentru a -l adapta la noul saumediu de viata, dar intriga ramane in esenta aceeasi (poate doar actiunea devine putin diferita).

Toate scenariile contin roluri de “invingatori” sau “invinsi” si definesc in mod specific ce presupune fiecare rol. Dar ce inseamna sa fii invingator sau invins? Invingatori sunt cei care reuseste in ceea ce afirma ca va face. Invinsul este cel care nu realizeaza ce si-a propus. Spre exemplu: “am sa termin facultatea si o sa-mi iau diploma”. Daca individul reuseste acest lucru, este un invingator indiferent de nota cu carea a terminat sau cea de la licenta. Daca in schimb isi propune; “Am sa termin facultatea cu 10” si o termina ca 9.50, el este un invins, chiar daca a terminat primul.

Iata ce spune Alfred Adler, referitor la “destin”:

‘Cand cunosc obiectivul unei persoane, stiu in linii mari ce se va intampla.  Sunt in masura sa asez in ordinea cuvenita fiecare dintre actiunile succesive intreprinse. Trebuie sa tinem minte ca persoana aflata sub observatie n-ar sti ce sa faca cu sine daca n-ar fi orientata spre un anumit tel care-i stabileste cursul vietii. Planul de viata ramane in insonstient asfel incat o persoana poate crede ca se afla sub influenta soartei implacabile si nu a unui plan indelung cumpanit pentru care doar el este rapsunzator. Un asemenea om isi incheie socotelile  si se impaca cu viata construind una sau mai multe propozitii de genul: Daca circumstantele ar fi fost diferite…”.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Din baiat la ferma, om de stiinta

Am recitit de curand o carte foarte frumoasa, care mi-a placut foarte mult la vremea respectiva. Atat de mult incat am imprumutat-o unei prietene sa o citeasca si ea, sa o putem discuta ulterior, dar din pacate s-au intamplat lucruri si nu am mai recuperat cartea. Pot sa spun ca in ultimii doi ani chiar am avut o problema majora pentru ca nu gaseam nicaieri cartea sa o cumpar si sa o pun la locul ei din biblioteca. Din fericire am reusit intr-un final, am cumparat-o, am recitit-o si m-am linistit.

Cartea se numeste “Din baiat la ferma, om de stiinta” si este scrisa de Elmer Verner McCollum – reputat om de stiinta, bio-chimist si nutritionist. Este cel care a descoperit Vitaminele A si D si cel care a contribuit in mod esential la eradicarea rahitismului. Pe langa realizarile sale deosebite din lumea stiintei, McCollum s-a remarcat si datorita caracterului sau aparte, care reiese si din cartea sa autobiografica. Citind cartea, ai impresia ca McCollum e un vechi prieten, care iti spune o poveste. Modestia si bunul simt de care da dovada, sfaturile parintesti precum si lectiile de viata pe care ni le prezinta,  ar trebui sa fie un exemplu de urmat  in educatia copiilor si chiar a parintilor.

“Cele mai largi perspective de de a ajunge pe scara larga la pace si prosperitate e perfectionarea oamenilor. Aceasta atarna in mare masura de parinti si de profesori. Dar succesul e legat pana la urma de felul cum isi dezvolta fiecare virtutile superioare.

Unii cred ca averea si puterea le ofera superioritate. Cititorul obisnuit al cartilor mari isi da seama ca superioritatea se bazeaza pe inzestrarea intelectuala naturala, pe respectul de sine, pe hotararea ferma de a invata si de a aplica cunostintele capatate in mod util. Aceste calitati nu sunt incompatibile cu modestia, simpatia, interesul pentru binele altora si indemnul de a realiza ceva valoros. Potopul de fleacuri care napadeste mintea tinerilor nostri si chiar a adultilor tinde sa-i degradeze. Acesta intretine afinitatea pentru mediocritate si repulsia pentru ceea ce e stralucit.

Dezvoltarea intelectuala prin autocultivare mai are inca un merit: gandurile si telurile serioase pe care le sugereaza apara viata emotionala si sitemul nervos. Cu toate ca bunastarea fizica este un mare avantaj, ea nu contribuie in mod obligatoriu la transformarea preocuparilor intelectuale si la urmarirea unor teluri superioare. Bunastarea fizica este extrem de importanta: diminueaza inferioritatea fiziologica, incidentele patologice si consecintele lor, descurajarea si disperarea. Ea aduce incredere in sine, optimism, sperante, ambitii si capacitatea de a depune un efort sustinut. Dar starea fiziologica optima nu garanteaza, prin ea insasi, nici o calitate morala sau spirituala meritorie. Acestea trebuie cautate in ereditate si in hrana proprie a spiritului. O minte aleasa profita nemasurat de mult de contactul cu marii ganditori ai tuturor generatiilor. Neputinta de a sustine un efort mintal indreptat catre un tel mai valoros inseamna esec in viata. Nimeni nu-si poate permite sa ignore invatatura marilor filozofi si moralisti, ca si valorile superioare ale trecutului. Operele lor s-au nascut din analiza adanca a vietii oamenilor. Asemenea invataturi te ajuta sa deosebesti aspectele esentiale de cele nesemnificative ale existentei.”

Elmer Verner McColum – “Din baiat la ferma, om de stiinta”

Oare ce ar mai fi de spus? Poate doar ca depinde de noi, ca parinti, sa ne  indrumam copiii sa stie unde sa caute, sa stie ce sa caute si sa faca alegerile corecte.

Imi propun sa revin cu un articol despre descoperirile lui McColum, unul despre programul lui putin bizar dar foarte strict care-i permitea sa-si indeplineasca toate obiectivele propuse, si un altul despre recomandarile sale literare.

Leave a comment

Filed under 1 Educatie