Programarea parentala

Scenariile de viata se bazeaza pe programarea parentala, in special pentru ca aceasta da vietii copilului un scop, iar majoritatea faptelor copilului sunt facute de dragul altor oameni, de obicei parintii. De asemenea, copiii au nevoie sa li se arate si sa li se spuna cum sa faca lucruri. Asa ca parintii isi programeaza copiii transmitandu-le ceea ce au invatat ei sau ceea ce cred ca e bine. Daca sunt invinsi, le vor transmite programarea de invinsi iar daca sunt invingatori, le vor transmite acest gen de programare. Programarea parentala stabileste deznodamantul, in bine sau in rau, iar copilul se poate folosi de liberul arbitru ca sa-si aleaga propria intriga.

Destinul omenesc ne arata ca oamenii ajung la acelasi final folosind mijloace diferite, sau folosind aceleasi mijloace ajung la finaluri diferite. Si toate astea se intampla pentru ca ei poarta tot timpul vocile parentale care le spun ce sa faca si cum sa faca, si de asemenea propriile aspiratii.

Copilul se naste liber dar invata destul de repede ca lucrurile nu stau chiar asa. In primii doi ani de viata este programat in principal de mama. Programarea parentala stabileste cand si cum sunt exprimate imboldurile si cand sunt impuse restrictiile. Ca urmare a acestei programari apar noi trasaturi ale copilului cum ar fi rabdarea, iscusinta, masculinitatea sau feminitatea.

Cel mai derutant este ca, in urma studiilor s-a descoperit ca exista cinci puncte de vedere diferite referitoare la comunicarea parinte – copil:

  1. Ce afirma parintele ca a vrut sa spuna
  2. Ce crede un observator obiectiv  ca a vrut sa spuna parintele
  3. Intelesul literar a ceea ce s-a spus
  4. Ce vroia cu adevarat sa spuna parintele
  5. Ce a inteles copilul

Asadar, fiecare directiva data de parinte, oricat de clara s-ar vrea ea, poate sa fie prost transmisa sau prost inteleasa, ceea ce duce la o programare parentala defectuoasa. Pentru copil, dorinta parintelui e porunca si se poate ca intregul scenariu de viata sa plece de la o idee gresita. (Cred ca este foarte cunoscut exemplul cu fata careia parintii i-au spus sa nu-si piarda virginitatea pana la casatorie. Ea le-a urmat sfatul dar asta nu a impiedicat-o sa practice alte tipuri de relatii sexuale, care probabil i-ar fi ingrozit pe parinti daca ar fi aflat. Si totul pentru ca acestia, in loc sa-i transmita un mesaj clar „sa nu faci sex”, au preferat varianta “pe ocolite”).

Foarte importanta in aceasta programare parentala mi se pare ideea ca (in general) modelul este parintele de acelasi sex, dar comenzile vin de la parintele de sex opus. (de exemplu, a fi frumoasa nu tine de anatomie ci de recunoasterea parentala. Datorita anatomiei o fata poate fi draguta dar numai zambetul tatalui poate face frumusetea sa iasa la suprafata). Si asta se intampla pentru ca faptele copiilor sunt dedicate cuiva. Si de obicei copilul face ceva pentru parintele de sex opus si invata de la parintele de acelasi sex. Pornind de la acest rationament este evident de ce este importanta existenta ambilor parinti in viata unui copil, si de ce ei au nevoie de modele la care sa se raporteze

Advertisements

Leave a comment

Filed under 1 Educatie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s